Pagini

5 noiembrie 2013

Activitati in aer liber pentru copii

Activitatile pe care parintii le au impreuna vor avea o mare influenta asupra dezvoltarii armonioase a copiilor, ne spune specialistul nostru din after school.

Timpul petrecut impreuna va actiona mai bine decat orice energizant asupra tuturor. 

Jocul in curtea casei poate reprezenta un hobby simplu si distractiv. Nu exista limite in ceea ce priveste jocurile in curtea casei, majoritatea jocurilor sunt simple si distractive. In acelasi timp, vei putea sa dai jos din calorii si sa creezi amintiri dragi si importante tuturor.

Va prezentam cateva jocuri distractive pentru cei mici pe care noi le jucam in after school.



Jocul propozitiilor

Copiii pot juca acest joc in grupuri de minim 2, dar ideal este sa fie mai multi participanti. Participantii la joc este bine sa fie asezati in cerc, pentru a se vedea in timp ce vorbesc si a sti cand le vine randul. 

Primul copil incepe jocul spunand inceputul unei propozitii. De exemplu: „La mare…”. Al doilea copil trebuie sa repete acest inceput si sa adauge alte cuvinte. De exemplu: „La mare…este mult nisip…”. Copiii vor repeta propozitia de la capat, imbogatind-o de fiecare data cu un cuvant sau cu un grup de cuvinte: „La mare… este mult nisip…din care se pot face castele…” (a spus al treilea copil).

Copilul care nu poate repeta tot ce s-a spus pana la el sau nu poate adauga alte cuvinte iese afara din joc. Jucand jocul propozitiilor, copiii pot compune chiar povesti.

Jocul secretelor

Gasiti un “secret” si puneti-l intr-o cutie de pantofi. Rugati copilul “Poti sa ghicesti ce am aici?” Dati-i indicii, unul cate unul, pana ce copilul va ghici obiectul secret. Urmeaza ca copilul dumneavoastra sa gaseasca un obiect si sa-l ascunda in cutia de pantofi iar dumneavoastra sa ghiciti pe baza indiciilor date de el.

Inventatorul de instrumente

Materiale necesare: recipiente plastice, boabe diverse, cutter, adezivi, deseuri piele sau hartie colorata.

O astfel de activitate vizeaza atat dezvoltarea creativitatii cat si dezvoltarea capacitatilor de comunicare si a simtului muzical. Se va explica copiilor ca „instrumentele” pe care le vor realiza vor fi utilizate in comunicarea unor mesaje.

Un recipient din plastic cu boabe de fasole in interior, miscat, va emite sunete; o sticla cu apa in care se va sufla sau va fi lovita, va emite sunete. Copilul va fi antrenat sa faca legatura dintre gandul/mesajul pe care vrea sa-l transmita, ritmul miscarilor executate si materialul utilizat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu